Consilierii județeni și-au ales liderii de grup

Consilierii județeni de la partidele politice care au reprezentare în Consiliul Județean Hunedoara și-au ales la finele săptămânii trecute în cadrul unei ședințe de îndată liderii de grup, în condițiile în care  partidele care au cel puțin 3 consilieri județeni pot forma grupuri.

Liderii de grup aleși sunt Ioan Dumitru Ștaier (PSD), Adrian Nicolae David (PNL) și Adrian Zvâncă (Pro România). De asemenea, în aceeași ședință au depus jurământul consilierii județeni care au lipsit la ședința de constituire din data de 23 octombrie 2020 și cei validați ulterior. Astfel, în prima etapă, au depus jurământul de credință Ioan Hirghiduși (PSD), Marin Coltescu (Pro România) și Dorin Ioan Popa (PNL) – ultimii doi, în sistem videoconferință. În a doua etapă, au depus jurământul consilierii județeni validați de Tribunalul Hunedoara în urma retragerii unor consilieri aleși. Este vorba despre Ioan Șpan (PSD), Andrei Socaci (PSD), Bogdan Sever (PSD) și Daniela Maria Logofătu (PNL). În urma refuzului domnului Traian Berbeceanu (PNL) de a prelua mandatul de consilier județean, respectiv în urma demisiilor doamnei Graziela Achim (PSD) și a domnului Fabius Tiberiu Kiszely (PSD), urmează să fie validate alte trei mandate pentru completarea Consiliului Județean Hunedoara.
Nu în ultimul rând, fost stabilită prin vot și componența celor 6 comisii de specialitate ale Consiliului Județean Hunedoara.

Advertisements