Ziua Armatei Române, marcată, la Deva, de autoritățile județene

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au participat duminică, 25 octombrie 2020, la ceremonialul public organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române.
Evenimentul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din Deva.
În cuvântul său, președintele Laurențiu Nistor a subliniat rolul vital pe care l-a avut și îl are Armata Română: „Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul – aceste cuvinte au fost scrise în ordinul de zi, act militar transmis Armatei a 4-a în ziua de 25 octombrie 1944 când a fost eliberat ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupație maghiară.
Iată-ne astăzi, la 76 de ani distanță, împreună, cinstind memoria celor care au apărat integritatea teritorială a țării noastre. Ofițerii și ostașii au scris cu jertfă istoria națiunii române, consolidând dragostea de țară și credința neamului românesc. Ne înclinăm cu recunoștință în fața mormintelor înaintașilor noștri și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa.
Dar, Armata Română a făcut mai mult decât atât! Armata a cultivat valorile reale ale umanităţii: dreptate, adevăr, curaj, onoare, solidaritate şi credinţă, valori de care România are acum nevoie mai mult ca oricând!
Ne amintim de veteranii care au scris cu cinste paginile Istoriei noastre. Veteranii de război au păstrat imaculată dragostea de neam, de aceea, sperăm că vom găsi cu toții înțelepciunea și răbdarea de a învăța din exemplul lor.
Astăzi, Armata Română se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor. Această încredere a fost câștigată și este păstrată pentru că ostașii țării și-au respectat mereu Jurământul față de neam și patrie.
Este datoria noastră a tuturor să respectăm jurămintele pe care le facem față de România și față de cetățeni, să respectăm promisiunile, legile țării și să dăm dovadă de înțelepciune acționând în spiritul valorilor naționale.
Transmit tuturor cadrelor militare salutul Consiliului Județean Hunedoara și vă asigur că instituția pe care o conduc va fi în continuare un partener de încredere.
La Mulți Ani Armatei Române!
Glorie Eroilor României!
Multă sănătate și Dumnezeu să ne aibe în pază!”

După alocuțiuni, reprezentanții CJ Hunedoara au depus o coroană de flori cu lentă tricoloră la Monumentul Eroilor.

Advertisements