Deși are stoic de cărbune, de la finele săptămânii trecute, termocentrala de la Mintia a fost oprită. Sindicaliștii spun că așteaptă să le fie comunicată decizia, mai ales că au în plan continuarea furnizării de agent termic la Deva. “Centrala este oprită la zero din cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Nu știm exact cauza, pentru că huilă avem. Așteptăm să ni se spună.
Este oprită din dispoziția directorului general. Luni încă am livrat apă caldă ”, afirmă Cristian Iștoc, lider sindical la Mintia.
Potrivit celor de la Complexul Energetic Hunedoara, care luni au avut o întâlnire între administrație, administratorul judiciar și cel special, de luni funcționează termocentrala Paroșeni.
Decizia a fost luată după ce la Mintia este nevoie de revizii și reparații, pentru a funcționa în această iarnă, revizii care constau în reparații și asigurarea de huilă, dar ambele sunt în întârziere.
Luna trecută, sindicaliștii de la Mintia au protestat, alături de angajați, timp de aproximativ 20 de zile, pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă această parte, care încă este la Complexul Energetic Hunedoara.
Diana Mitrache