Un proiect inedit și adaptat vremurilor în care trăim este în plină desfășurare la Școala Gimnazială IG Duca din Petroșani. Un amfiteatru pentru activități în aer liber va fi realizat din paleți de lemn. Proiectul a fost propus de Asociația ”Dezvoltăm Comunitatea”, iar acesta este implementat pe bază de voluntariat. Persoane care au dorit să își păstreze anonimatul au făcut donații sunstanțiale constând în paleți din lemn, iar reprezentații unor societăți comerciale au venit cu alte lucruri necesare pentru implementarea proiectului.
”Avem la sediul nou al Școlii Gimnaziale ”Ion Gheorghe Duca”, lângă terenul sintetic de sport, o zonă verde care ar putea fi exploatată foarte bine, pentru a construi un amfiteatru din paleți de lemn. În acest sens, rugăm companiile sau întreprinderile care au paleți de lemn, doresc și pot să ni le doneze, pentru ca alături de voluntari, să construim un astfel de amfiteatru, urmând ca elevii noștri să poată desfășura anumite ore afară, atunci când vremea o permite”, arată reprezentanții Asociației Dezvoltăm Comunitatea.
Reprezentanții asociației își propun prin proiect să le ofere celor mici ore mai plăcute, în aer liber, cu distanțare socială, dată fiind situația sanitară cu care se confruntă întreaga omenire.
Cosmin BACIU