Deși trebuia să fie finalizat încă din primăvară, planul de reorganizare al Complexului Energetic Hunedoara întârzie cel puțin încă o lună și jumătate. De vină sunt, așa cum spun cei care au lucrat la acest plan, doar creditorii. CEH are o datorie de peste 6 miliarde de lei.

Reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara vizează clar excluderea termocentralei de la Mintia și formarea unui complex energetic din minele care rămân în Valea Jiului și termocentrala Paroșeni. Planul, însă, nu este gata nici acum.
„Planul de reorganizare, conform legii, trebuie prezentat în momentul în care tabelul de creanțe este definitiv. La noi tabelul este contestat în instanță. Avem un termen pe data de 15 octombrie. Dacă termenul rămâne definitiv, atunci avem, din acel moment, timp de 30 de zile ca să prezentăm planul”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Totuși, administratorul special și cel judiciar spun că nu au stat pe loc, ci au făcut pașii pe care i-au putut face și în lipsa aprobării acestui plan. „Noi deja am lucrat pe plan. Avem o viziune pentru ceea ce va urma și am trimis un document cu studiile economice și tehnice către Transelectrica și Minister, așa încât să avem deja pași parcurși. Trebuie, însă, aprobat doar de creditori”, mai spune Roșu.
Planul de reorganizare al CEH este, în viziunea administratorilor ce au preluat activitatea după insolvență, legat și de darea în plată a unor active. Administratorii au identificat între timp toate sediile și edificiile ce se vor preta și iau în calcul toate variantele, care au fost evaluate și inventariate. Creanțele ANAF sunt în sumă de aproximativ 4 milioane de euro.
Toate bunurile Complexului Energetic Hunedoara însumează aproape 1,9 miliarde de lei. Evaluarea activelor societății energetice a ajuns la final, iar raportul urmează a fi prezentat creditorilor societății.

Diana Mitrache