Condamnat pentru viol și mai apoi pentru constituirea unui grup infracțional, un tânăr din Petroșani n-a rezistat prea mult tentației și a fost prins cu droguri asupra lui și la locul de detenție. Orlando S. a fost sancționat de comisia penitenciarului și le-a cerut judecătorilor anularea măsurii pecuniare.

Orlando S. (27 de ani) din Petroșani  este încarcerat în Penitenciarul Deva, unde execută o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani 5 luni 227 zile închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat. Polițiștii din penitenciar au primit o informație legată de faptul că petroșăneanul ar avea substanțe interzise. ”În buzunarul stâng de la pantalonii acestuia ar fi fost descoperită o folie de plastic de mici dimensiuni cu un conținut vegetal de culoare maro-verzuie, care în urma analizei substanței de către Laboratorul de analiză și profil al drogurilor -a constatat că este un compus 4F-MDMB-BINACA notificată ca substanță psihoactivă nouă în sistemul european de alertă timpurie, în anul 2018” au stabilit anchetatorii. Bărbatul a fost sancționat disciplinar, a constestat decizia, dar Judecătoria Deva i-a respins acțiunea. Magistrații au apreciat, în baza probelor administrate, că a comis abaterea disciplinară gravă, adică nerespectarea de către persoanele condamnate a interdicției privind introducerea în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripție medicală, de natură să creeze tulburări de comportament. Tânărul a susținut că ,,bila”găsită în buzunarul său nu îi aparținea și nu știe cum a ajuns în acel loc, deoarece, deși este condamnat pentru infracțiuni legate de traficul drogurilor, el nu consumă astfel de substanțe.

M. Gânju