Protestatarii de la Mintia s-au mutat în fața Casei de Cultură din Deva. A fost decizia celor de la termocentrală, pentru a deveni vizibili și pentru a atrage atenția că Deva va rămâne fără căldură, deoarece fără apă caldă este deja de 17 zile.

Sindicaliștii de la Mintia spun că nimeni nu i-a luat în seamă, deși au cărbune pentru 3 zile, iar România importă energie în cuantum de 1317 MWatti, în timp ce termocentrala Mintia, cu o capacitate de 1275 MWatti  e oprită de 17 zile.  „Am încercat o nouă abordare și, de luni, am demarat acțiuni civice și am fost la Prefectură, în fața termocentralei, acum  mergem în fața Casei de Cultură din Deva. Vrem să atragem atenția Guvernului României că acest bun național trebuie să meargă mai departe și devenii trebuie să aibă apă caldă și cărbune”, a spus Cristian Iștoc, lider sindicatul Solidaritatea de la Termocentrala Mintia.

Energeticienii spun că au primit, pe toată durata acestui protest, o singură garnitură de huilă. „Cărbune avem pentru funcționarea a trei zile. În toată această perioadă nu a fost decât acea garnitură de tren cu acel pământ de flori din zona Oradea și care a fost abandonată vreo două zile prin câmp. În rest, nu a crescut stocul de cărbune”, a afirmat Iștoc.

Problema cea mai mare este acum legată de lipsa huilei și a unei viziuni. De fapt, energeticienii sunt siguri că vor fi nevoiți la iarnă să oprească din nou termocentrala și oamenii vor rămâne în plină iarnă în frig.  „Există riscul să înghețe instalația, ori dacă o opresc la minus 10 grade Celsius, nu mai poți dezgheța.  Acest guvern, practic, i-a învățat pe oameni să se spele la lighean în 2020, știut fiind faptul că Deva beneficiază de căldură și apă caldă în sistem centralizat încă din 1986”, a mai precizat sindicalistul Cristian Iștoc.

Energeticienii nu mai cred nici că vor ajunge să fie preluată termocentrala de Consiliul Județean Hunedoara, ori Primăria Deva și tocmai de aceea protestul salariaților se mută în centrul Devei, pentru a atrage astfel atenția asupra importanței termocentralei de la Mintia.

 

 

Diana Mitrache