Zeci de inculpați din dosarul scandalului de stradă din municipiul Hunedoara, din luna aprilie a acestui an, au fost condamnați de magistrați. Cei mai mulți nu și-au recunoscut faptele în fața judecătorilor. Soluția Judecătoriei Hunedoara poate fi atacată de inculpați la Curtea de Apel Alba Iulia.

Judecătorul de caz din cadrul Judecătoriei Hunedoara l-a condamnat pe C. Ionel la mai multe pedepse de 9 luni închisoare pentru ultraj, faptă comisă împotriva unor polițiști și jandarmi care au intervenit la aplanarea conflictului. Totodată, a mai primit 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar după aplicarea sporului a rezultat pedeapsa finală de 1 an şi 6 luni închisoare. Instanța a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. L. Ştefan a fost condamnat pentru aceleași fapte cât și distrugere, iar pedeapsa finală a fost de 2 ani închisoare. Și în cazul său instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. M. Gheorghe și M. Francisc au primit tot 2 ani închisoare cu suspendare. Cei partu inculpați au fost judecați în stare de arest preventiv, aceștia fiind considerați principalii vinovați. Ceilalți invinuiți trimiși în judecată, în total 25 de suspecți, au fost condamnați la câteva luni de închisoare cu suspendare sau amendă penală. Scandalul provocat de inculpați a dat tonul unor acțiuni similare în țară, toate oprite de forțele de ordine și a pornit de la un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice. În data de 18 aprilie a.c., bărbatul a fost oprit pentru legitimare și nu a avea asupra sa documentele prevăzute de lege, devenise recalcitrant și prezenta un pericol pentru echipajul de intervenție. În acel moment o parte dintre cei prezenți în cartierul hunedorean au devenit la rândul lor violenți și i-au atacat pe polițiști. Echipajele au fost nevoite să folosească armamentul și au fost trase mai multe focuri de avertisment, însă scandalagii nu s-au supus somațiilor. Ulterior, trupele speciale ale IPJ Hunedoara au descins restabilind ordinea.

M. Gânju