Birou de înamtriculări auto, inaugurat provizoriu, pe repede înainte, la Petroșani

Deși li s-a promis încă de la vizita ministrului Marcel Vela, că biroul de înmatriculări auto va fi deschis la Petroșani, autoritățile locale încă nu au găsit un spațiu. Așa că inaugurarea s-a făcut acum, pe ultima ultimă sută de metri, în campanie, dar pentru un sediu provizoriu.  Între oficiali s-a numărat și Traian Berbeceanu, consilierul ministrului Vela.

Deși recunosc că este bine că nu mai fac un drum până la Deva, oamenii care stăteau pe stradă, pe un trotuar din fața sediului Poliției din Petroșani, au recunoscut că la noi cozile sunt ceva firesc. „Nu vedeți? Am fost 50 de persoane aici. Am înțeles că numai 30 vor fi luați. Niciun număr de ordine. Nimic, organizat încă. E de bun augur că nu mai merg la Deva, dar noi suntem obișnuiți, ca români, să stăm la cozi”, a spus unul dintre cei ce stătea la coadă, înainte de inaugurarea oficială a serviciului.
„Mi se pare foarte bună ideea. Trebuia să se întâmple mai demult asta. Era mai bine, că scutea lumea de un drum la Deva”, a spus un alt om, care stătea cu numerele de la mașină în mână.
Biroul fost inuagurat în prezența prefectului județului Hunedoara, care a recunoscut că locația este doar una provizorie. „Sunt aici cu domnul primar Tiberiu Iacob Ridzi, pe care l-am rugat să găsim un spațiu necesar pentru dezvoltarea acestui serviciu. (…) Suntem hotărâți, împreună cu domnul primar, să găsim spații, nu numai pentru înmatriculări, ci și pentru pașapoarte”, a spus Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.
Prefectul a spus că se lucrează provizoriu, pentru că încă mai trebuie adusă logistică și că biroul va avea chiar și un alt program, pe viitor.
Dar și consilierul ministrului de interne a recunoscut că totul este provizoriu. „Se intenționează ca, în perioada următoare, împreună cu Primăria și Prefectura Hunedoara să identificăm un alt spațiu, mai bun, pentru această activitate. Ne cerem scuze pentru disconfort. S–a găsit o soluție de moment. Trebuie să respectăm și regulile de protecție, având în vedere pandemia, dar azi, niciunul dintre cei care doresc să depună azi actele, nu va fi neglijat. Polițiștii vor lucra inclusiv ore suplimentare, dacă va fi nevoie”, a adăugat și Traian Berbeceanu, consilier al ministrului de interne.
Și primarul Tiberiu Iacob Ridzi a recunoscut că inaugurarea a fost de moment și a promis că va găsi locația potrivită.
Servicii precum examinarea auto, eliberarea permiselor, RAR –ul urmează să fie aduse ulterior la Petroșani, așa cum au recunoscut cei care au inaugurat acum un sediu provizoriu, la Poliția municipiului Petroșani.

Diana Mitrache

Advertisements

2 comentarii la „Birou de înamtriculări auto, inaugurat provizoriu, pe repede înainte, la Petroșani

  • 22 septembrie 2020 la 17:16
    Permalink

    dupa alegeri se inchide si mergem la Deva

  • 23 septembrie 2020 la 11:05
    Permalink

    Doamne ajuta. La cat mai multe accidente mortale, spagari borati, ieftinaturi de VJ.

Comentariile sunt închise.