O nouă tentativă de a scăpa de pușcărie

Individul a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tâlhărie și n-a obținut o pedeapsă redusă la Curtea de Apel Alba Iulia, unde apelul i-a fost respins ca nefondat. Singura soluție de a schimba ceva a fost contestația la executare, acțiune introdusă la Judecătoria Aiud, locul unde este închis.

Lucaciu Eugen de 40 de ani, din Hațeg, și-a retras cererea de la Aiud și a formulat-o iarăși la Judecătoria Arad, unde este pe rol și urmează să fie soluționată. Recidivistul a fost condamnat de Judecătoria Hunedoara la cinci ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Procurorii au reținut că individul a smuls poșeta, în care se aflau mai multe bunuri personale și suma de 1576 lei, unei bătrâne. Victima s-a dezechilibrat și s-a lovit de scara blocului unde s-a petrecut fapta, iar rănile i-au pus în primejdie viața.

Instanța a reținut că individul are multiple condamnări atât în țară cât și în străinătate, iar în anul 2015 inculpatul s-a eliberat condiționat după o condamnare pentru viol și tâlhărie. ”Inculpatul a plecat de la locuința sa deplasându-se în zona „ Gambrinus “ la localul public „ Crema Caffe “ unde, circa 2-3 ore a jucat jocuri de noroc la aparate și a consumat băuturi alcoolice . De aici inculpatul a mers la cazinoul învecinat unde a jucat în continuare jocuri de noroc pierzând toți banii și a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 15 00.  (…) Persoana vătămată, în vârstă de 74 ani, se deplasa să meargă în vizită la prietena sa, aceasta fiind observată de inculpat că are asupra sa o poșetă de culoare neagră. Cum inculpatul pierduse toți banii la jocurile de noroc și văzând că în zonă nu se afla nicio persoană s-a hotărât să sustragă poșeta persoanei vătămate îndreptându-se în grabă spre aceasta”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Femeia tâlhărită a avut nevoie de 50 zile de îngrijiri medicale, legiștii concluzionând că leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei. Lucaciu Eugen a cerut pedeapsa minimă și și-a recunoscut fapta. Judecătorul instanței de fond a reținut că individul a comis fapta în plină zi , în scara unui bloc ceea ce evidențiază o mare îndrăzneală precum și lipsa temerii că va fi identificat și tras la răspunde penală. A reținut și că individul a atacat o persoană de sex feminin în vârstă de 74 de ani, profitând de fragilitatea fizică a acesteia, de imposibilitatea de a se apăra, ”toate acestea dovedind că inculpatul are capacitatea de a acționa cu un grad ridicat de violență , fiind lipsit de orice compasiune față de victimă”.

M.Gânju

Advertisements

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.