Ce se întâmplă cu Mintia? Scenarii din planul de reorganizare

Planul de reorganizare al Complexului Energetic Hunedoara lasă Termocentrala Mintia la mâna autorităților locale din nordul județului. Situația nu pare foarte avantajoasă, iar sindicatele vorbesc chiar de preluarea acesteia de o entitate energetică existentă.  Totuși, politicienii recunosc acum că lucrurile nu sunt deloc ușor de gestionat.

Liderii sindicali de la Mintia spun că deja le-a fost conturat un nou scenariu, pentru că planul de reorganizare al CEH a fost finalizat. Scenariile sunt diferite și fiecare aduce o serie de dezavantaje.  „Am reușit să obținem și planul de reorganizare a termocentralei, după darea în plată, ieșirea activelor viabile ale termocentralei cu cele 5 grupuri, către o nouă entitate. Înseamnă că termocentrala Mintia se desparte de CEH. Sunt mai multe discuții. Putem trece către UAT-uri (n.r. Unități Administrativ Teritoriale), fie Consiliul Județean Hunedoara,  fie Primăria Deva, sau putem merge către Hidroelectrica, Romgaz, putem rămâne la Ministerul Energiei. Sau putem merge într-o entitate nouă, pentru că nu suntem condiționați de viitorul parcurs”,  spus Cristian Iștoc, lider sindical la Mintia.

Ideile vehiculate acum, trebuie analizate corect. O spun chiar parlamentarii veniți acum în Hunedoara și care au aflat că la Mintia sunt proteste pentru viitorul acestei entități, iar oamenii nu pre au fost întrebați ce probleme au.  „Este o entitate economică foarte importantă și nu doar pentru Hunedoara. E foarte important când faci un proiect de dezvoltare să nu vii din abstract cu idei. Stai de vorbă cu oamenii ”,  a spus Titus Corlățean, senator PSD, după ce a observat că oamenii de la Mintia au stat chiar și în greva foamei, iar părerile lor nu au contat deloc.

„Greșeala mare pe care o face Guvernul condus de Orban, este că nu aplică Ordonanța 60, dată de Guvernul PSD, anul trecut. Ordonanța spune clar: CEH să fie divizat în două. Cele 4 mine din Valea Jiului și Termocentrala Paroșeni să fie o entitate și Termocentrala Mintia, altă entitate. Termocentrala de la Mintia nu mai poate funcționa cu cărbune din țară. Trebuie găsit un cărbune să aibă conținutul de sulf, sub 1%, așa cum prevede UE”, este de părere Laurențiu Nistor, deputat  PSD.

Planul de reorganizare al CEH a fost realizat de administratorul juridic și cel economic, iar acesta vizează clar despărțirea în două. O parte va prelua minele din Valea Jiului, care vor livra cărbune la Termocentrala Paroșeni, iar Termocentrala Mintia va trece la o altă entitate.

Diana Mitrache

Un comentariu la „Ce se întâmplă cu Mintia? Scenarii din planul de reorganizare

  • 16 septembrie 2020 la 23:48
    Permalink

    Prosteala continua ! Insa doar pentru cateva luni.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.