Complexul Energetic Hunedoara a demarat o procedură de achiziție a echipamentelor de protecție pentru angajații termocentralei Paroșeni. Sunt salopete de lucru și bocanci ce urmează a fi achiziționați.

”Echipamentul individual de protecție a muncii, constând în: 207 bucăți salopete de lucru și 240 perechi bocanci de protecție, este necesar pentru derularea în bune condiții a activității Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, cu menţiunea ca echipamentul individual de protecţie trebuie asigurat obligatoriu de către angajator conform prevederilor art.13, lit. r din Legea 319/2006, iar, neacordarea lui constituie contravenţie conform prevederilor art.39, alin.2 din Legea 319/2006. Neacordarea echipamentului de protecție de către angajator constituie contravenție si se sancționează potrivit legilor în vigoare”, arată documentul.

26.350 este valoarea echipamentului de protecție pentru angajații termocentralei Paroșeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara.

Astfel de echipamente de lucru au fost achiziționate și pentru mineri.

Cosmin BACIU