Arhitecții verifică structura fostei preparații de la Petrila

Proiectul de reconversie al peisajului industrial de la Petrila a luat din nou un premiu,  de această dată al societății civile, la concursul Cities of Tomorrow, iar arhitecții deja expertizează tehnic clădirile fostei preparații de la mină.

Între timp, la mină vin turiștii să vadă ce a însemnat mineritul la Petrila.

Experții care luptă mereu să țină în picioare peisajul industrial, cu scopul de a-l reconverti pentru zilele noastre, sunt la Petrila. Fac verificări și iau probe, așa încât să poată spune care dintre planurile de viitor se pretează în spațiile rămase nedemolate. „Preparația veche  se află acum în procesul de expertizare. De fapt, prima fază dintre cele 5 ale desfășurării acestui proiect, acesta fiind un proiect care se desfășoară pe durata a 3 luni de zile. Se lucrează pe măsurătorile  asupra clădirii, pe studiul geotehnic și pe expertiza tehnică a clădirii”, a menționat Mihai Danciu, arhitect.

Probele, luate din fiecare colț  al clădirilor rămase, le va arăta celor ce vor scrie proiecte acolo, câte dintre planurile de viitor, pot fi suportate de structura existentă. „De exemplu,  o funcțiune de bibliotecă, ar presupune o încărcare mult prea mare pentru o astfel de clădire în stadiul în care se află în momentul de față. Evaluăm scenarii din punct de vedere spațial, tehnic, economic, prima fază a acestui proiect”, a explicat Danciu.

Și, pentru că oamenii sunt și acum interesați să vadă ce a însemnat aici mineritul, grupuri de turiști, sosesc săptămânal la Petrila. Cătălin Cenușă este cel ce face turul în exterior. „Au venit grupuri cu autocarul de la Straja, dar nu am putut să facem tururi decât pe exterior cu ei. Pleacă foarte încântați. În munți se distrează, dar aici văd mina-școală, o galerie, cum ei nu au văzut niciodată, lopeți, perfortoare, pikamere, vagoneții și profilul unei galerii, pe care ei nu au cum să îl mai vadă vreodată”, a povestit Cătălin Cenușă, membru Planeta Petrila, cel care ghidează turiștii pe teritoriul minei la care a lucrat și el până ce a scos ultima tonă de huilă.

Reconversia peisajului industrial de la mina Petrila a fost mereu apreciată la nivel național și chiar internațional. Acum, la Petrila vine un nou premiu.  „A reușit să câștige Premiul societății civile. De fapt a reușit să se distingă față de celelalte 62 de proiecte înscrise  ca fiind unul pozitiv”, a mai adăugat arhitectul Mihai Danciu.

Mai multe clădiri din incinta minei Petrila așteaptă încă să fie preluate de Consiliul Județean Hunedoara, după ce Societatea de Închideri de Mine din Valea Jiului va finaliza procesul birocratic, care trenează de ani de zile.

Diana Mitrache

4 comentarii la „Arhitecții verifică structura fostei preparații de la Petrila

  • 16 septembrie 2020 la 07:56
    Permalink

    Cat costa intrarea la mina muzeu? Suntem un grup de irlandezi si vrem sa vizitam acest obiectiv turistic.

    Răspunde
    • 16 septembrie 2020 la 12:25
      Permalink

      Intrarea nu presupune achitarea vreunei taxe.

      Răspunde
  • 16 septembrie 2020 la 10:43
    Permalink

    macar sa asigurati oamenii care viziteaza ruinele ,in caz de accident,full casco

    Răspunde
    • 16 septembrie 2020 la 12:26
      Permalink

      Vizitele sunt ghidate, nu se realizeaz? accesul în zone nesigure. Acestea sunt strict delimitate.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.