Jandarmii hunedoreni, parte a unui proiect european

Jandarmii hunedoreni au fost implicați într-un proiect cu finanțare europeană. Life Connect Carpathians (LCC) a fost derulat şi în judeţul Hunedoara, în care Jandarmeria Română a fost partener asociat. Proiectul este  nominalizat pentru premiul Natura 2000 din acest an.

Proiectul LIFE Connect Carpathians (LCC) derulat, în perioada 2014-2019, de Fauna & Flora International (FFI), în parteneriat cu ONG-ul local – Asociaţia Zarand, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor și Jandarmeria Română prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a fost nominalizat în acest an, de Comisia Europeană între finaliştii din competiţia pentru acordarea PREMIULUI EUROPEAN NATURA 2000.

În opinia partenerilor implicați în derularea acestui proiect, nominalizarea reprezintă recunoaşterea muncii desfăşurate de toţi partenerii din proiect pentru atingerea obiectivelor propunse şi contribuţia adusă la protejarea mediului.

Proiectul LIFE Connect Carpathians (LCC) a avut ca principal scop crearea și menținerea unei reţele regionale funcţionale de arii protejate între Munţii Apuseni şi Carpaţii Meridionali.

Regiunea, denumită Coridorul Apuseni-Meridionali, este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante coridoare ecologice din Europa și constă într-o reţea de situri Natura 2000 desemnate pentru a proteja acest coridor care permite deplasarea speciilor sălbatice, inclusiv a urşilor şi a lupilor. Din punct de vedere administrativ coridorul se desfăşoară pe teritorul judeţelor Cluj, Bihor, Alba, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, dar cu preponderenţă în judeşul Hunedoara.

Proiectul s-a concentrat asupra îmbunătăţirii conectivităţii funcţionale prin asigurarea şi refacerea habitatelor şi a peisajului caracteristic, cu ajutorul unor ”puncte critice de conectivitate”, precum şi asupra promovării unui management responsabil al terenurilor în zonă.

Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.