De 9 zile Termocentrala de la Mintia a fost oprită pe zero, de 8 zile oamenii protestează în fața instituției, iar de 6 zile, 4 oameni sunt în greva foamei. Liderul de la Mintia, Cristian Iștoc spune că protestul se radicalizează din această săptămână și oamenii cer să li e dea atenția de care au nevoie. „Protestul continuă, se radicalizează. Tot mai rău se simt, însă, greviștii foamei. Unii dintre ei sunt pe medicație. Iau ori pastile de tensiune, ori glucoză, pentru glicemie. Le-am cerut azi și colegilor care au venit la schimbul I să încerce să iasă din această formă de protest. Am atras atenția, au stat 6 zile și nu are rost să își pună sănătatea în pericol, pentru că cei din Guvern nu știu că termocentrala Mintia este oprită”, a spus Cristian Iștoc, lider Termocentrala Mintia.

Energeticienii au fost acționați în Instanță de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, pentru că au declanșat greva. „Am fost acționați în judecată de către conducerea CEH pentru a constata că greva este ilegală.  Faptul că am stat lângă oameni și le-am susținut doleanțele, le-au dat idei celor care conduc CEH-ul.  Dacă se declară ilegală, administrația vrea să ne facă plângere penală liderilor de sindicat”, a mai spus Iștoc.

Energeticienii de la Mintia au declanșat protestul nemulțumiți că nimeni nu le asigură stocul de cărbuni, pe perioada cât s-a lucrat la calea ferată, dar și pentru că oamenii au restanțe salariale neachitate, pentru că nu și-au luat bonusurile, conform Contractului Colectiv de Muncă, În plus, nimeni de la Mintia nu mai crede că termocentrala va mai funcționa, motiv pentru care oamenii au cerut să plece, dar cu salarii compensatorii.

Diana Mitrache