Rămâne cum am stabilit: Drumul spre Brădet e părăsit de administrația locală de la Petroșani

Pentru drumul ce duce spre Brădet, promisiunile au curs mereu, administrația locală de la Petroșani promițând de la pârtii de sanie și scheletron, la monorai. Dar tot pe o potecă năpădită de bălării ne plimbăm și asta chiar dacă se încearcă aruncarea pisicii în curtea școlii superioare.

Rectorul Universității din Petroșani spune că nu poate face nimic, că locul nu îi aparține.

 „Deja am înregistrat la CNI o notă de fundamentare a nostră, a celor de la CSȘ Petroșani, dar și a Federației Române de bob-sanie. Este vorba despre o pârtie de bob de una și două persoane, sanie și scheleton. Ar fi singura din țară, iar ca pârtie artificială, ar fi singura din jurul nostru. Mai sunt în Austria, Germania și Lituania”, a spus Zoltan Toth, director CSȘ Petroșani (declarație din 25 mai 2016)

Nimic nu s-a întâmplat, iar acum cei din staff-ul edilului, în speță consilierul Valeriu Butulescu chiar susține că terenul nu ar fi al primăriei, ci al Universității.

Rectorul școlii superioare, Sorin Radu face lămuririle necesare. „Acele scări vechi, care duc la Brădet, nu sunt în proprietatea universității noastre. Ele sunt în domeniul public. Și, ca atare, noi nu putem să acționăm asupra lor, nici să le reparăm sau să facem altceva. Domeniul nostru este până la parcarea studenților, aceea mare. Noi o îngrijim și nu demult am și făcut o ecologizare în spatele parcării, deși e tot domeniul public. Erau gunoaie și am luat noi decizia de a curăța terenul”, a declarat prof univ dr Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani, intrigat de confuzia creată.

Planul pentru Brădet revine și în această campanie electorală.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a anunțat, în luna iunie a acestui an, că administrația locală a depus, la ADR Vest, cereri de finanțare pentru studii de fezabilitate și documentații  pentru patru proiecte mari, care ar urma să se desfășoare pe perioada 2021-2027. Proiectul presupune, așa cum a declarat edilul,  construcția unei linii de transport pe șină tip monorai între strada 1 Decembrie 1918 și zona de agrement Brădet.

Terenul este al primăriei, dar nimeni nu a fost măcar să curețe locul. De reparat și amenajat nici nu se pune problema. Iar planuri s-au tot făcut în fiecare campanie.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.