Construirea giratoriului situat la intersecția DN 66 (Simeria – Petroșani) cu strada Dealului, aflată în zona Dărănești a municipiului Petroșani a, a fost una dintre investițiile realizate de Consiliul Județean Hunedoara în timp record, menită să fluidizeze traficul pe acest sector de drum foarte aglomerat.

Consiliul Județean Hunedoara a fost motivat în decizia sa de a amenaja această intersecție de problemele create de traficul intens în această zonă, de tot mai desele incidente rutiere soldate cu victime și de necesitatea asigurării unor măsuri sporite de siguranță și protejare a vieții tuturor participanților la trafic, fie ei pietoni sau conducători auto.

Din DN 66 se desprinde aici, în Dărănești, cea mai importantă cale de acces spre orașul Petrila, un oraș cu peste 20.000 de locuitori. Drumul național asigură tot tranzitul către celelalte orașe din Valea Jiului, către Defileul Jiului și, mai departe, către Oltenia. Intersecția se prezenta ca o zonă cu vizibilitate scăzută, unde, la orele de vârf, se formau cozi de autoturisme dinspre Petrila, iar circulația se strangula preț de minute bune. Din acest motiv, intersecția a fost mulți ani un punct nevralgic pe harta rutieră a Văii Jiului. Până anul trecut, când Consiliul Județean Hunedoara a decis să se implice în rezolvarea situației, a găsit soluția tehnică adecvată și a trecut la construirea sensului giratoriu.

Această decizie a instituției județene de a investi într-un asemenea obiectiv important a venit și în urma demersurilor făcute de primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, și de consilierul județean Doinița-Maria Bălănesc, în numele comunității locale din Petrila. Primăria municipiului Petroșani, pe raza căreia urma să fie construit giratoriul, a fost de acord cu propunerea Consiliului Județean Hunedoara.

La finalul lunii mai a anului trecut, a fost semnat un contract de asociere între Consiliul Local Petroșani și Consiliul Județean Hunedoara pentru amenajarea sensului giratoriu, obiectiv cuprins în bugetul de investiții al instituției județene pe anul 2019.

După ce au fost obținute toate avizele, inclusiv de la Poliția Rutieră și de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care administrează DN 66, s-a trecut efectiv  la amenajarea intersecției. Lucrările au început în luna septembrie 2019 și s-au finalizat două luni mai târziu. Practic, în timp record s-a putut da în folosință giratoriul, care a costat 519.000 fără TVA. Cu 200.000 de lei mai puțin decât estimarea inițială! Constructorul s-a mobilizat exemplar și a reușit să realizeze, până la venirea iernii, un obiectiv de mare anvergură, care arată impecabil și asigură un trafic fluent spre orașul Petrila, dar și pe DN 66, spre și dinspre Petroșani.

Prin realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Hunedoara condus de echipa PSD a dovedit că este interesat de implementarea unor proiecte care au ca scop adaptarea infrastructurii rutiere la necesitățile actuale de deplasare, este interesat de siguranța locuitorilor Văii Jiului, dar și a celor aflați în tranzit prin acest punct rutier important.