Geoparcul, studiu de caz la Şcoala de Vară de la Măgurele

 

Povestea Pământului, ilustrată inclusiv prin conceptul de Geoparc, reprezintă una dintre temele abordate la cea de a treia ediţie a Şcolii de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele. La finalul şcolii, desfăşurată integral online, elevii şi mentorii lor vor crea împreună o „Hartă a patrimoniului”.

„Cum descopăr povestea Pământului în zona în care locuiesc?” este provocarea lansată echipei formată din patru elevi de liceu din Bucureşti, Horezu şi Haţeg, admişi la Şcoala de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele pentru studiul temei „Povestea Pământului”. Printre cei patru tineri se numără şi Bianca Iorgoni, voluntară pentru Geoparc şi elevă la Liceul „I. C. Brătianu” din oraşul Haţeg.

„Am ales să particip la Şcoala de Vară

pentru că am văzut o oportunitate şi nu îmi place să refuz oportunităţile care îmi sunt oferite în viaţă. Apoi, sunt pasionată de tema aleasă,<<Povestea Pământului>>, de roci şi de fosile. Fac ghidaje la Casa Vulcanilor şi tot ce aflu voi comunica mai departe. Sunt lucruri pe care în mod normal nu le învăţam şi nu aveam cum să le ştiu dacă nu participam. Colegii mi se par extrem de interesanţi, la fel şi mentorii. Bănuiesc că toţi colegii vor fi de acord cu mine că această Şcoală de vară este o experienţă despre care poţi să spui <<mai vreau odată, vreau să revin>>.

Atât de frumos este”, afirmă Bianca Iorgoni despre participarea ei la Şcoala de Vară.

Până pe 5 septembrie, Bianca şi colegii ei vor lua contact şi vor putea experimenta ce înseamnă cercetarea ştiinţifică prin

participarea la prelegeri online şi la activităţi practice. Ei vor fi

îndrumaţi de mentori – cadre didactice, doctoranzi şi studenţi de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, experţi

invitaţi şi, în premieră, de reprezentanţi ai Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului şi ai geoparcurilor aspirante UNESCO Ţinutul Buzăului şi Oltenia de sub Munte.

Prelegerile,

completate cu filme de prezentare, vizează teme precum formarea rocilor, formarea reliefului, Pământul şi timpul geologic,

patrimoniul cultural şi natural în Geoparcuri. Aplicaţiile practice urmăresc identificarea mineralelor şi a rocilor, realizarea de măsurători seismice cu o ministaţie furnizată de organizatori, măsurarea unor parametri atmosferici, identificarea de fosile şi determinarea vârstei acestora în timp geologic. Tot ca aplicaţii practice, elevii vor

trebui să descopere poveştea geologică şi antropologică a unui obiect local de piatră şi să realizeze o hartă a patrimoniului natural şi cultural din locurile lor natale.

„Anul acesta, tema gravitează în jurul ideii de aplicatii ale ştiintei şi tehnologiei în descoperirea şi prezervarea patrimoniului

natural şi cultural. O atenţie deosebită este acordată geoparcurilor internaţionale UNESCO, cel mai de succes concept mondial în măsură să pună în valoare şi să protejeze patrimoniul natural şi cultural al unui teritoriu”, afirmă Alexandru Andrăşanu, directorul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, mentor în cadrul Şcolii de Vară.

Şcoala de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele este unul dintre cele mai prestigioase evenimente educative la nivel naţional. La eveniment sunt admişi, în urma unei selecţii, elevi de liceu din întreaga ţară, indiferent de profilul pe care îl studiază,

profesori care predau în domeniile STEM (ştiinţă, tehnologii, inginerie, matematică) şi consilieri şcolari. Elevii admişi au la

dispoziţie 16 teme de studiu interdisciplinar menit să pună în valoare resursele ştiinţifice aparţinând platformei de cercetare şi de educaţie de la Măgurele, dar şi cele ale Universităţii din Bucureşti. Mai multe detalii despre acest eveniment sunt disponibile aici: https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro/

Evenimentul din acest an se desfăşoară exclusiv online şi este organizat în baza unui parteneriat dintre Universitatea din Bucureşti (administrator al Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului), Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Adina Popa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.