Luni a fost adoptată HOTĂRÂREA privind alocarea sumei necesare pentru efectuarea unor lucrări de refacere şi punere în siguranţă a infrastructurii afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din luna iunie 2020 în judeţul Hunedoara.
Mina Lupeni primeşte peste 7 milioane de lei şi administratorul special ne explică pe ce va da banii.
Guvernul a aprobat alocarea sumei de 7.212.450 lei din Fondul de intervenţie prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. – societate în insolvenţă,  pentru efectuarea unor lucrări de refacere şi punere în siguranţă a infrastructurii afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse de inundaţiile din luna iunie 2020. Toate piesele şi utilajele din subteran au fost sub ape şi nici acum, la două luni de la producerea inundaţiilor, apa nu a fost scoasă de tot din mină.
„Nici acum, mina nu lucrează la capacitate maximă. Utilajele au fost inundate, a trebuit să le scoatem la suprafaţă. O parte le-am recuperat, altă parte nu şi, cu aceşti bani, vom  încerca să repornim mina şi să achiziţionăm parte din utilajele de care avem nevoie”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH. Specialiştii au verificat fiecare motor sau utilaj ce a fost scos din mina inundată, însă, unele nu mai pot fi reparate deloc. Pe astfel de utilaje absolut necesare se vor duce acum banii.
„Vom cumpăra piese, sau  utilaje în întregime. Vorbim despre transformatoare, tot ce a fost  inundat, benzi. Sperăm să reuşim să aprovizionăm mina cu tot ce este necesar”, mai spune Roşu.  Mina Lupeni a fost inundată  pentru prima dată în istorie, de apele Jiului care s-au revărsat în  26 iunie. De atunci, din subteran au fost scoase tone de apă şi încă sunt zone inundate şi mina nu lucrează la capacitate maximă din acest motiv.
Diana Mitrache