Apele Române, abia au „cârpit” zonele afectate grav de inundaţii

Apele Române încă nu au obţinut fonduri pe care să le folosească la refacerea zonelor distruse de inundaţiile din 26 iunie.
Cei care gestionează sistemul hidro din Valea Jiului spun că au reuşit câte ceva cu fonduri proprii, dar există riscuri mari, dacă mai vin ploi de intensitate. Mai multe drumuri, poduri şi chiar DN 66 A, în zona Valea de Brazi au fost luate de apa Jiului, însă, lucrările ce s-au făcut de atunci nu sunt deloc  suficiente. Nu au venit bani decât pentru primării,  pentru oamenii afectaţi, dar niciun leu pentru  Apele Române. „Am intervenit în aşa fel încât să înlăturăm efectele inundaţiilor, am pus în siguranţă lucrările noastre hidrotehnice, digurile,  consolidările de mal, dar este foarte mult de mult de muncă. Noi nu am făcut decât să redăm cursul firesc al apei. Aşteptăm de la Apele Române  Bucureşti să iniţieze un proiect, în aşa fel încât să ne apucăm serios de treabă”, a spus Sorin Corici, şeful sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Au fost multe lucrări hidrotehnice afectate, însă, cei de la ape se tem că o ploaie mai mare le-ar putea pune din nou în pericol. „Avem în toate localităţile puncte nevralgice. De la Câmpu lui Neag avem, la Uricani, şi la Lupeni. La Vulcan am pus în siguranţă şi acum lucrăm la Aninoasa. Sunt o serie de puncte critice. Unele le-am improvizat, să nu fie afectate, dar ne trebuie bani”, mai spune şeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.  Suma ce ar fi necesară pentru punerea în siguranţă a tuturor zonelor nevralgice, cum au fost ele denumite,  s-ar ridica la aproximativ  3 milioane de lei. Banii ar urma să fie alocaţi de la Apele Române, pe un proiect ce încă nu a fost iniţiat, deşi au trecut aproape  două luni de zile de la inundaţii.
Diana Mitrache

Advertisements