Liberalii petrileni se regrupeazã sub conducerea lui Costel Avram

Costel Avram a reusit în doar douã sãptãmâni de când a preluat sefia organizatiei PNL Petrila ce nu au reusit ceilalti liberali locali în opt ani: înfiintarea unui sediu modern, atragerea unui nucleu de membrii tineri si, poate cel mai important, stârpirea clanurilor si intereselor personale.

Prezent, joi, la inaugurarea noului sediu al PNL Petrila, presedintele Orgaizatiei Judetene a PNL Hunedoara, Ioan Mircea Molot a tinut sã puncteze exact aceste aspect pe care le-a numit “ experiente cu tot felul de lideri, care au demonstrat însã cã pãlãria le era prea mare”.

“ Este organizatia unde am venit, poate, cel mai des. Eram dezamãgit de ce gãseam aici, o locatie închisã, care mirosea a mucegai. Întotdeauna o organizatie dacã are lideri, impusi sau nu, care nu se ridicã la nivelul unui lider are de suferit. De opt ani încoace, organizatia de la Petrila a suferit din cauza intereselor personale, a clanurilor, care cred cã nu s-au gândit la organizatie, la activitatea orasului Petrila. Am fãcut destule experiente, am impus tot felul de lideri, dar pãlãria a fost cam mare. Pe Costel Avram îl cunosc mai bine decât pe oricine, timp de 4 ani a fost mâna mea dreaptã, în administratie, la Consiliul Judetean. M-am bucurat când Vadim Tudor a avut <întelepciunea> sã-l dea afarã din partid. L-am consolat cã va veni la PNL si a fost surprins când i-am propus”, a declarat Mircea Ioan Molot.

Presedintele interimar al PNL Petrila, Costel Avram are ca tintã constructia unei organizatii solide, care la alegerile viitoare sã aibã un cuvânt greu de spus. “De azi începem constructia acestei organizatii de la zero. Îmi doresc ca în 2016 sã avem un cuvânt greu de spus, iar, de ce nu, din rândurile noastre sã dãm viitorul primar. Pornim de la zero, dar vreau sã nu-l dezamãgesc pe presedintele Ioan Mircea Molot”, a adãugat Costel Avram.

Presedintele PNL Hunedoara, Ioan Mircea Molot, a tinut sã le transmitã tuturor celor care doresc sã îngroase rândurile liberalilor petrileni, dat fiind reconstructia acestei organizatii si a numãrului mare de tineri care privesc înspre acest partid, cã “ PNL este un partid democratic, iar clanurile si interesele personale nu au câstig de cauzã în partidul nostru. Mai devreme sau mai târziu vor fi înlocuiti”.

Cu aceastã ocazie, Organizatia PNL Petrila a lansat si prima publicatie liberalã, Avântul Liberal, în paginele cãreia se va regãsi de acum înainte oglinditã acitivitatea membrilor acestei formatiuni politici.

Marius MITRACHE

 

5 comentarii la „Liberalii petrileni se regrupeazã sub conducerea lui Costel Avram

  • 30 noiembrie 2012 la 10:05
    Permalink

    Molot,Molot,Avrame,Avrame ieftiniti apa in Valea Jiului ca ne aduceti la sapa de lemn cu politica voastra cu tot,voi va imbogatiti iar noi saracim.

    Răspunde
  • 30 noiembrie 2012 la 10:54
    Permalink

    Oare cand se refera la clanuri se gandea si la mafiotul de Ramascanu,care sa agatat de PNL-ul petrilean doar ca sa se supraavuteasca.Decat un jegos ca Ramascanu mai bun un panglicar ca Avram.

    Răspunde
  • 30 noiembrie 2012 la 17:06
    Permalink

    De ce nu scapa MOLOT si de intrusul SIMOTA. Mult ar avea de castigat PNL-ul daca acest ,,OM,, nu ar mai face parte din PNL. Domnule Molot te are la mana Simota ? Daca nu eliminal pe nemernic.

    Răspunde
  • Pingback:Costel Avram » Blog Archive » Liberalii petrileni se regrupeazã sub conducerea lui Costel Avram

  • 3 decembrie 2012 la 15:44
    Permalink

    Iata ce mai scriau ziarele: Dup? un popas de trei ani în PSD, Costel Avram s-a întors sp??it la Vadim Tudor, c?ruia i-a ?i scris o depe?? cerându-?i iertare pentru ,,clipele de r?t?cire,,. P?catele i s-au ?ters ?i Avram a redevenit ?eful PRM Hunedoara.
    PSD, PRM, acum PNL. Panglicaru; le incearca pe toate. Si unde mai pui ca cu niscaiva metri cubi de apa meteorica (platita de petrileni) a si mobilat sediul PNL.
    Adicalea petrilenii nu-s in stare de politica, asa ca iata un intrus in politica orasului. Fiti siguri, va avea si acoliti.
    La gara!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.