Studenţii absolvenţi şi elevii de profesională mai pot beneficia de şomaj

Sunt puţini tineri care au dorit să beneficieze, în această vară, de ajutorul de şomaj, iar pentru o parte dintre absolvenţii acestei generaţii nu mai există şansa de a se înscrie la agenţiile locale, deoarece timpul a expirat. Rămân studenţii şi absolvenţii de şcoli profesionale.
Ajutorul de şomaj poate fi plătit celor care se înscriu, în termen de două luni, de la data la care au primit diploma de absolvire. Pentru promoţia ce a absolvit acest an şcolar, însă, timpul a expirat.
„Înregistrarea în evidenţele noastre ar trebui să se facă în termen de 60 de zile de la absolvire. Acum, dacă luăm absolvenţii de liceu, care au avut situaţia şcolară închisă la finalul lunii mai, la ei a expirat termenul de 60 de zile, în care puteau să se înregistreze în evidenţele noastre, ca  persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi, ulterior, să solicite indemnizaţia de şomaj”, spus Judith Babţan, şefa ALOFM Petroşani.
Absolvenţii de facultate, ori cei din şcolile profesionale încă se încadrează în termenul legal, iar aceştia sunt aşteptaţi la agenţiile locale de ocupare a forţei de muncă. Lor li se va prezenta oferta cu locuri de muncă şi, dacă nu găsesc ceva conform pregătirii lor, atunci vor putea beneficia de ajutorul de şomaj.
„Cei care s-au înscris deja la noi, în aceste zile pot să vină şi să solicite indemnizaţia de şomaj, dacă nu am putut să le oferim un loc de muncă. Cei care nu au venit, însă, nu înseamnă că nu mai pot veni la noi. Ei pot veni să îşi depună dosarul pentru că sunt în căutarea unui loc de muncă şi pot beneficia de alte măsuri, dar nu şi de indemnizaţia de şomaj”, mai spune Judith Babţan, şefa ALOFM Petroşani.
Absolvenţii în vârstă de peste 16 ani, care, într-un interval de 60 de zile de la data absolvirii, nu au reuşit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale, pot beneficia de  indemnizaţia de şomaj egală cu  50% din valoarea indicatorului social de referinţă, care este 500 de lei, deci 250 de lei. Data absolvirii este cea înscrisă pe certificatul de absolvire.
Absolvenţii şomeri  pot urma apoi chiar cursuri de calificare, iar, dacă vor fi încadraţi în muncă, fiecare absolvent, înregistrat la AJOFM, cu program de 8 ore, pentru mai mult de 12 luni, poate beneficia de o sumă de inserţie pe piaţa muncii de 1.500 de lei, care se achită în două tranşe. Prima parte a sumei se dă imediat după angajare, iar după 12 luni, restul de bani. Mai mult, cei care îi angajează pe aceşti tineri, din rândul şomerilor,  respectiv, angajatorul primeşte timp de un an, suma de 2.250 de lei.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.