„All days together” mută elevii de liceu în on-line

Tinerii care învaţă la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani sunt parte a unui proiect on-line, prin care vor avea colaborări cu colegi de aceeaşi vârstă cu ei, dar din alte ţări.  Totul se mută în  on-line, iar profesorii lor, care au câştigat acest proiect pe platforma  e-twinning, susţin că  activităţile vor promova cele mai importante zile ale României, peste hotare.
Sunt 12 proiecte  pe platforma on-line e-twinning de la Colegiul tehnic din Petroşani şi alte 4 pornesc odată cu noul an şcolar. Aici există şi un laborator bine dotat cu tot ce este necesar, iar copiii iau parte la diverse activităţi, implicaţi fiind alături de tineri de vârsta lor din alte ţări.
„Se va desfăşura în on-line, pentru că este pe platforma e-twinning, care este o platformă în care cadrele didactice din întreaga Europă se  asociază în proiecte şi ele se desfăşoară în on line. De fapt, activităţile propriu-zise sunt în clase, cu copiii, iar apoi, postează pe platforma respectivă şi,  din când în când, au loc sesiune live ca apoi, copiii să se vadă şi să se cunoască”, a spus Mihaela Mariţa, director adjunct al Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani. Şi, pe lângă faptul că vor conversa în limba engleză, lucru ce le va îmbunătăţi mult cunoştinţele în acest domeniu, tinerii au ocazia să le arate tuturor ce fac ei în cele mai importante momente, în ţara  noastră.
„Elevii din mai multe şcoli vor celebra  împreună diverse zile importante pentru ţările lor. La acest proiect   suntem fondatori noi şi o şcoală din Croaţia, dar, pe parcurs ni se vor  alătura cât mai multe şcoli. Noi ne  dorim să vină cât mai mulţi copii. Ne gândim să promovăm zile importante cum este Ziua Naţională, apoi ziua mamei, ori Crăciunul, Paştele, pe care unii le sărbătoresc în alt fel”, a mai precizat Mihaela Mariţa, director adjunct al Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani.  În aceste proiecte sunt prinşi şi elevii din Şcoala gimnazială nr 2 din Colonia Petroşani, parte integrantă a Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida de la Petroşani. Şcoala are laboratoare de  informatică şi, odată cu începerea noului an de învăţământ, cu toţii speră să se întâlnească, pe grupe şi să îşi facă noi prieteni în lume,  să înveţe despre  obiceiurile lor şi să îi înveţe despre ale noastre.
Diana Mitrache

Advertisements