Guvernul PSD versus Guvernul PNL

Suntem la aproape zece luni de la preluarea puterii de către PNL, după dărâmarea Guvernului PSD, prin moțiunea de cenzura, în noiembrie 2019.  Cred că este momentul potrivit ca oamenii să vadă și să judece singuri dacă această mișcare făcută de PNL a fost cu bune intenții pentru români sau pur și simplu PNL și-a dorit guvernarea pentru el și pentru clienții săi. PNL ar trebui să se trezească și să înțeleagă că își bate joc de toți cetățenii României, pentru că între clienții PNL și votanții PNL este o mare diferență. Și votanții PNL sunt români și sunt mințiți și lăsați baltă, exact ca și votanții celorlalte partide. Așadar, ceea ce face PNL este o mare bataie de joc la adresa tuturor românilor de bună credință.

Cred că toată lumea se poate uita pe cifre, dar și în propriul buzunar, pentru a vedea diferențele uriașe dintre cele două guvernări. Mai mult decât atât, nu cred că românii sunt optimiști, pentru că în afară de minciuni și de a arunca vina pe oameni, PNL nu a spus nimic niciodată. Când s-a auzit, în ultimele zece luni, un discurs coerent din partea guvernanților sau a Președintelui? Niciodată. Niciodată aceștia nu s-au adresat românilor cu respect, ci întotdeauna i-au certat și i-au făcut răspunzători pentru toate relele din ultima perioadă. PNL nu e în stare să-și asume nimic: ori e PSD vinovat, ori sunt oamenii vinovați. Modul de guvernare defectuos și lipsa de respect pentru oameni se vede de aproape zece luni, de când PNL și-a dorit să arate ce poate și, din păcate, ne-a arătat!

De aceea, cred că e momentul să punem față în față date din perioada guvernată de PSD și perioada guvernată de PNL. Veți vedea cu toții că:

PSD este partidul creșterii economice, al dezvoltării, al veniturilor mărite, al bunăstării și al unui nivel de trai ascendent, al investițiilor susținute și al creșterii masive a locurilor de muncă.

PNL este partidul căderii economice, al regresului, al tăierilor, al pierderii locurilor de muncă, scăderii nivelului de trai, prăbușirii investițiilor și împovărării generațiilor viitoare cu datorii crescute într-un ritm fără precedent.

Le reamintesc românilor că ori de câte ori a guvernat PSD, România a progresat economic și social. Ori de câte ori a guvernat PNL, România s-a prăbușit.  Aceasta este diferența între PSD și PNL.

Aceasta este realitatea, atestată de cifrele oficiale, între o guvernare PSD asumată, care știe ce face și obține rezultate bune și guvernarea PNL caracterizată prin autosuficiență și mediocritate.

Românii trebuie să știe adevărul! Ei sunt cei care judecă, dar doar dacă adevărul este spus.

 

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene PSD Hunedoara

9 comentarii la „Guvernul PSD versus Guvernul PNL

  • 31 iulie 2020 la 11:12
    Permalink

    Nistore,nu ne spui si nou? cum ai pus mâna pe fabrica de ciment de la Chiscadaga?
    Nistore, nu ne spui si nou? câ?i ani aveai când ai facut facultatea ?i ce func?ie aveai cand

    Răspunde
  • 31 iulie 2020 la 11:17
    Permalink

    Nistore,cate luari de cuvant ai in parlament ?
    Nistore,ce ai facut tu concret pentru Valea Jiului?
    Nistore,te-ai urmarit vreodata s?-?i vezi „inteligenta” când comentezi?

    Răspunde
  • 31 iulie 2020 la 11:22
    Permalink

    Nistore, 3×3 fac sase sau sese?
    Nistore,l-ai iubit sau tr?dat pe Dragnea ?
    Nistore,vezi ca ai prostata, dar la creier nu la p..a,ca de aceea vorbesti greu ?i prost.

    Răspunde
  • 31 iulie 2020 la 11:28
    Permalink

    Din nou demagogie si populism ieftin, marca…PSD! Demagogul Nistor, cel care a fost pictat pe post de…sfant in biserica din Soimus, este vinovatul moral si principalul ,,gropar” al mineritului din Valea Jiului, prin toate tampeniile pe care le-a pastorit, inclusiv numirile de manageri generali la CEH!

    Răspunde
  • 31 iulie 2020 la 20:25
    Permalink

    Eu o sa-i votez pe cei care sunt aici foarte virulenti!Sunt sigur ca vor candida,ca sa demonstreze ca sunt capabili in lupta electorala,nu doar acasa,in fata monitorului!Iar cel care face referire la fabrica de ciment,inseamna ca are cunostinta despre ceva nereguli,poate infractiuni,dar tace,ceea ce este complicitate!In legatura cu pictatul pe post de sfant,este chiar ceva banal,TOTI ,,sfintii,, pictati prin biserici au fost simpli oameni,ca Nistor,ca noi toti,doar ca ,din cand in cand ,,un sobor de preoti,,mai face cate un sfant,iar cei usor manipulabili pun botul!

    Răspunde
  • 1 august 2020 la 08:43
    Permalink

    Fane,nu tot ce se scrie în presa este intotdeauna adevarat,dar cand mai multe gazete ,la date diferite, în ani diferiti,scriu cate ceva, despre ceva suspect,care pute ,inseamna ca stiu ceva.Goagal te poate ajuta ! Goagal,nu Google.Baga Nistor-ciment-Chiscadaga si vei afla si tu ceea ce stiu si eu si atunci vei deveni si tu suspect de …tacere.

    Răspunde
  • 1 august 2020 la 14:22
    Permalink

    Nistor asta se bazeaza ,ca de altfel toti cei de la psd,ca guvernarea catastrofica a lui Sica Mandolina si Iohanis sapte case,vor indrepta alegatorii catre ei.Mare greseala ,oamenii stiu ce le poate mintea si cat de bogati sunt in comparatie cu cei pe care cica ,ii reprezinta.Cum poate unul ca Nistor sau clanul Razmerita sa zica ca reprezinta patura sociala defavorizata a judetului,cand ei sunt putrezi de bogati, fara a demonstra de unde le vin mormanul de bani

    Răspunde
  • 4 august 2020 la 19:11
    Permalink

    PSD poate sta linistit ca se ocupa PNL sa-i aduca din nou la guvernare. Garantat 100%.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.