Pensionarii au întâmpinat-o pe Olguţa Vasilescu, la Petroşani

Mai mulţi pensionari i-au ieşit în cale fostului ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, venită în pre-campanie la Petroşani.  Au venit să îi ceară sprijin aşa încât Legea Pensiilor să intre  în vigoare, Ion Hortopan, preşedintele Ligii Pensionarilor Minieri din Valea Jiului fiind cel care a purtat o scurtă discuţie cu politicianul de la Craiova.
„Aşa ceva numai în România se poate întâmpla. O lege votată de Parlament, promulgată de preşedintele României şi nu se respectă. Suntem de mirul lumii”,i-a spus preşedintele Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri de la Petroşani, Ioan Hortopan, celei care a fost ministrul Muncii.  Aceasta, însă, le-a spus  minerilor că, pe vremea guvernării PSD, lucrurile păreau ca şi rezolvate.  „Ştiţi bine că, pe vremea noastră, au crescut  pensiile cu 60%. Şi acum, de ieri am văzut noile date financiare şi ei au un excedent de 2,4 miliarde, ca urmare a măsurilor pe  care le-am luat noi, în ultimii ani, cu transferul contribuţiilor şi o colectare mai bună şi aşa mai departe”, a menţionat Lia Olguţa Vasilescu.
Foştii mineri i-au cerut fostului ministru al Muncii ajutorul pentru ca o lege existentă să fie  aplicată şi ei să beneficieze de pensii mai mari.  „Domnul preşedinte al Ligii vrea să se respecte legea pe care noi am elaborat-o şi care a fost, cred, cea mai lucrată lege din România, având în vedere că, timp de peste un an de zile, am făcut simulări, ca să ne asigurăm că formula pe care am ales-o de recalculare a pensiilor, este una cât mai aproape de perfecţiune”, a mai adăugat Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii.  Lia Olguţa Vasilescu s-a  plimbat pe jos, prin Petroşani, de la sediul PSD, până la sediul de campanie al candidatului la fotoliul de primar şi a stat de vorbă cu mai mulţi oameni, care au vrut să o întâmpine cu diverse doleanţe, sau să îi mulţumească.
Diana Mitrache

5 comentarii la „Pensionarii au întâmpinat-o pe Olguţa Vasilescu, la Petroşani

  • 30 iulie 2020 la 15:33
    Permalink

    pupincuristii au pupincurit pupincuristii mai mari in grad. deja miroase a cacat

    Răspunde
  • 30 iulie 2020 la 16:24
    Permalink

    Nu-i voie critica psd ca va taie finantarea.Ziar de cacat

    Răspunde
  • 30 iulie 2020 la 19:48
    Permalink

    mai scria o data pentru ca in comentariul de ieri criticam si dupa ce a fost publicat a fost sters. asa ca in conformitate cu politica editoriala o laud pe cea care va renunta la indemnizatia de parlamentar si la cea de europarlamentar a sotului pentru a creste pensiile. hip-hip-ura

    Răspunde
  • 31 iulie 2020 la 11:19
    Permalink

    Campania hotilor si imbecililor de la PSD, gen…Olguta Vasilescu a inceput! Ea este cea care le-a spus de curand satenilor dintr-o comuna din Dolj, ca virusul ,,covid” nu exista, e o inventie a lui Iohannis!!!

    Răspunde
  • 2 august 2020 la 10:27
    Permalink

    Avram cu mana la ,,olguta” ,doi lingai vadimisti care au imbogatit psd cu prezenta lor .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.