Jiul de Vest a inundat total mina Lupeni şi, la mai bine de o lună de atunci, apa nu a fost evacuată total.  Sunt locuri în care, sub pământ apa trece de jumătatea staturii unui om, iar  administratorul CEH apreciază că va mai dura o săptămână până ce va fi scoasă apa.  Mina Lupeni a fost inundată total de Jiul de Vest care s-a umflat foarte mult la ultimele inundaţii, de acum mai bine de o lună.
Minerii au fost mutaţi la mina Vulcan, iar în subteran intră doar cei care scot apa. Acolo au fost îngropate motoare şi toate  utilajele, iar apa încă nu a fost evacuată total. „Din păcate, în continuare tragem apa din mina Lupeni.  Nu am reuşit să o evacuăm în  totalitate şi, deci, nu am reuşit să redeschidem mina să avem producţie de acolo. Încă lucrăm la puţul cu skip, locul unde se extrage  cărbunele la suprafaţă din mina Lupeni. Sperăm să terminăm. Probabil, într-o  săptămână  vom putea scoate cărbune”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
După ce va fi  evacuată total apa, cei de la CEH spun că vor evalua situaţia din  subteran şi, dincolo de calculele de rezistenţă ale structurii, vor să afle şi cât de multă apă a fost în subteran.
„A intrat  o cantitate uriaşă de apă şi chiar vreau să fac un calcul, să vedem, câtă  cantitate de apă am scos din mina Lupeni. Tare îmi e că vorbim de milioane de litri.  Nu ştiu sigur, dar vom calcula în funcţie de capacitatea pompelor şi de câte ore de funcţionare au avut, pentru că încă sunt locuri în care ajunge până la jumătatea înălţimii unui om”, mai susţine administratorul special.  Complexul Energetic Hunedoara a pierdut enorm după inundaţiile de la finele lunii iunie. Cărbune nu a mai fost extras, mina este inundată, utilajele băltesc şi nu vor mai putea fi recuperate, iar pagubele par uriaşe.
„Am pierdut  cantitatea de cărbune pe care am fi putut să o scoatem. Vorbim de 600 t zilnic şi la  acestea adăugăm cele 7 milioane de lei, reprezentând utilajele aflate atunci în mină, benzile, motoarele, ori transformatoarele şi oamenii de acolo  trebuie plătiţi”, estimează Cristian Roşu.  Complexul Energetic Hunedoara a făcut evaluarea pagubelor, însă,  deocamdată,  ministerul de resort nu a vorbit despre o  astfel de sumă  destinată mineritului de la Lupeni.
Diana Mitrache