În condiţiile în care pandemia de coronavirus îşi face tot mai mult prezenţa şi când şi în spitalele de la Lupeni sau Vulcan sunt oameni internaţi, minerii şi energeticienii ar putea reveni din concediu cu declaraţii că sunt sănătoşi.
Nu se impun alte restricţii, dar este nevoie de măsuri suplimentare celor prin care li se ia temperatura la intrarea în mină. În condiţiile în care avem zilnic noi cazuri de îmbolnăviri cu noul  coronavirus, conducerea Complexului Energetic Hunedoara se gândeşte să îşi ia măsuri suplimentare. Administratorul special a declarat că va face tot posibilul să evite riscul de îmbolnăvire, motiv pentru care, acum în perioada concediilor, oamenii vor fi chestionaţi cu privire la starea de sănătate, atunci când e întorc din concedii. „Deocamdată, continuăm să verificăm temperatura la intrarea în fiecare schimb, a fiecăruia  angajat, cea de  dezinfecţie. Folosim clor, în spaţiile comune şi  distanţarea la băi şi   vestiare şi o să facem aşa încât oamenii să dea o declaraţie când se întorc din concediu, să ne spună dacă au fost în străinătate, ori la mare, sau unde sunt aglomerări urbane şi unde ar exista riscul în contaminare. Văd şi eu că a  crescut numărul de bolnavi în judeţul nostru, văd că la Haţeg este un focar mare, la spitalul Lupeni sunt foarte mulţi internaţi cu COVID şi mi-e teamă să nu avem şi noi probleme, de aceea, trebuie să avem grijă”, a spus Cristian Roşu, administrator special la CEH.
Nu se pune problema revenirii la programul de 3 schimburi, aşa cum s-a întâmplat pe perioada stării de urgenţă şi nici a carantinării angajaţilor, pentru că, spun cei de la CEH, situaţia economică este una dezastruoasă. „Cantitatea de cărbune pe care o scoatem este mică. Avem noroc cu mina Vulcan şi cu Livezeni. Ambele dau aproximativ 600 de tone, deci cam 1.200 de tone zilnic şi ar fi o problemă să revenim pe 3 schimburi, că ar scădea şi mai mult cantitatea de cărbune”, a conchis administratorul special.
Complexul Energetic Hunedoara mai are aproximativ 4.000 de angajaţi, o parte fiind la minele din Valea Jiului. Administratorii spun că nu riscă să izbucnească  o epidemie la vreun loc de muncă din subteran,  pentru că acolo situaţia va fi greu de gestionat.
Diana Mitrache