„Farul” mlaştinilor

Bombăcăriţa indică o mlaştină. Bombăcăriţa este o plantă care se întâlneşte în mlaştini şi pajişti umede, iar Parcul Naţional Retezat nu duce lipsă de acestea. Ministerul Mediului promovează Parcul Naţional Retezat.
”Eriophorum scheuchzeri sau bumbăcariţa este o specie de plantă întâlnită în mlaştini şi pajişti umede, unde formează populaţii numeroase. Aşa cum ne-a transmis colega noastră din Parcul Naţional Retezat, biologul Claudia Dănău, dacă sunteţi în apropierea unei zone în care vedeţi bumbăcariţa (primăvara şi vara), cel mai bine este să ocoliţi acel loc. Cu siguranţă, sub iarba deasă şi sub florile ale şi pufoase se află o mlaştină, care poate fi periculoasă. Pe scurt: bumbăcariţa este un indicator al  existenţei mlaştinii, un „far”, care, dacă îl luaţi în seamă, vă poate salva viaţa.
„Farului” îi place ei să crească în turbării”, arată Ministerul Mediului. Turbăriile sud-est carpatice constituie un habitat răspândit în  etajul subalpin şi alpin din munţii Rodnei, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat, Ţarcu, Godeanu. Valoarea conservativă a acestui habitat este mare, deoarece este endemic în Carpaţi. Turbăriile din Parcul Naţional Retezat se  întâlnesc în zona lacurilor glaciare şi pe văi şi versanţi în vecinătatea pâraielor.
Cosmin BACIU
FOTO: Claudia Dănău (biolog) şi Lenuţa Bogdan (ranger) – Parcul Naţional Retezat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.