E vremea drumeţiilor, iar rangerii din Parcul Naţional Defileul Jiului ne atrag atenţia că pe trasee ne putem întâlni cu animalele sălbatice, ori cu vipere. Cei care aleg să cutreiere traseele din parcul aflat  deasupra şoselei ce merge paralel cu Jiul, sunt sfătuiţi să ţină cont şi de pericolele ivite în pădure.
Un exemplar mare de viperă a fost fotografiat în aceste zile în Parcul Naţional Defileul Jiului, iar rangerii spun că suntem într-o perioadă în care aceste animale ies în luminiş, Şarpele surprins în munţii noştri, spun rangerii, este o specie timidă, dar înzestrată cu un venin foarte puternic, vipera cu corn fiind cea mai periculoasă specie de la noi, dată fiind  cantitatea mare de venin pe care o injectează, în comparaţie cu celelalte două specii, Şi, tocmai de aceea, rangerii  trag un semnal de alarmă. „Începând din aprilie, până prin octombrie, noi găsim vipere pe defileu. Ce le  recomand turiştilor? Atenţie mare pe traseu. Din punctul meu de vedere, nu le recomand încălţări sub gleznă şi să le evite, atunci când le  întâlnesc pe traseu”, a spus Tiberiu Feczko, ranger în Parcul Naţional Defileul Jiului.
Muşcătura unui astfel de şarpe se poate solda cu consecinţe grave: principala fiind edem, apoi cu şoc anafilactic, blocaj renal, tulburări de vedere, necroze în imediata apropiere a locului muşcăturii şi alte complicaţii. Rangerii susţin şi că cei mai periculoşi sunt cei tineri fiindcă sunt mult mai agresivi şi veninul lor au o cantitate foarte mare de hemotoxine. Şi tot ei ne spun ce ar trebui să facem, dacă suntem muşcaţi. „În primul rând, să îşi păstreze calmul şi apoi să sunaţi la 112”,  ne sfătuiesc cei din parcul Naţional Defileul Jiului.
Puţini sunt cei care trec  dincolo de şoseaua ce duce spre Târgu Jiu, însă, în Parcul Naţional Defileul Jiului sunt cel puţin 3 trasee de top, unele chiar pentru copii. Rangerii au surprins, cu ajutorul camerelor de supraveghere, tot soiul de animale sălbatice şi le-au postat pe reţelele de socializare, spre deliciul celor ce nu ua urcat niciodată mai sus de şosea. „La noi în  parc găsim toate speciile de animale care trăiesc în România. Începem cu insectele  de tot felul, până la ursul  brun, la cerbul carpatin, capre negre vedem, pisici  sălbatice, râs”, a mai precizat Tiberiu Feczko, ranger în Parcul Naţional Defileul Jiului.
În acest parc naţional, inclus în Natura 2000, sunt 3 trasee tematice, numai bune de urmat vara. Vorbim despre cel denumit Defileul Jiului şi comorile ale., care pleacă de la Lainici, până la groapa  fără fund. Apoi este şi cel de la Sfinxul Lainicilor, unul mai uşor pentru cei neinstruiţi şi neumblaţi pe munţi, dar cu o belvedere fantastică şi un alt traseu este destinat celor cu copii, denumit generic Poveştile pădurii.
Diana Mitrache