Blocul din Vulcan nu poate fi racordat la sistemul de utilităţi publice

Autorităţile locale  de la Vulcan fac o nouă încercare pentru a racorda blocul ANL din localitate la sistemul de utilităţi publice.
Este pentru a treia oară când autorităţile locale din municipiul Vulcan scot la licitaţie un contract de peste 1,4 milioane de lei care prevede proiectare şi execuţie „lucrări exterioare şi branşamente utilităţi – locuinţe pentru tineri din Municipiul Vulcan”.
Ultima menţiune arată că procedura de licitaţie a fost anulată pentru că ”nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/sau financiare. Oferta nu poate fi evaluată din punct de vedere tehnic”. Scopul principal al proiectului îl reprezintă realizarea unor lucrări de proiectare şi execuţie care au ca obiectiv: Execuţia lucrărilor, a  serviciului pentru elaborarea documentaţiilor,inclusiv documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii avizelor/ acordurilor/ autorizaţiilor, şi verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, dar şi  sistenţă tehnică din partea proiectantului, pentru obiectivul de investiţii „lucrări exterioare şi branşamente utilităţi – locuinţe pentru tineri din Municipiul Vulcan”. Investiţia se încadrează în Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, derulat de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în vederea asigurării accesului la locuire.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.