ApaServ investiţii de 500.000 lei pentru Straja

ApaServ Valea Jiului a demarat procedurile pentru achiziţionarea unor obiecte pentru echipamente de laborator. Obiectul achiziţiei este reprezentat de furnizarea de echipamente pentru  infrastructura de apă potabilă.
”Datorită necesităţii de alimentare cu apă potabilă a staţiunii turistice Straja Lupeni se impune achiziţia unei staţii de clorinare montană în container. Produsul care se achiziţionează (…) va face posibilă tratarea şi furnizarea de apă potabilă în  parametrii reglementaţi cu respectarea legislaţiei naţionale şi directivelor europene privind  calitatea apei potabile pentru  utilizatorii din staţiunea turistică Straja Lupeni”, arată documentul.
În prezent, în staţiunea turistică Straja-Lupeni apa distribuită  gravitaţional din captarea Sohodol în rezervoarele din zona Straja Veche şi în zona schitului Straja, nu se încadrează în parametrii  reglementaţi cu respectarea  legislaţiei naţionale şi directivelor europene privind calitatea apei potabile şi se impune achiziţionarea unei staţii de clorinare montată în container.
Potrivit ApaServ Valea Jiului, apa din rezervoarele existente nu are parametri de potabilitate impuşi de legislaţie punând în pericol sănătatea consumatorilor din zonă şi nu asigură debitul necesar în perioada sezonului rece. Staţia de clorinare va face posibilă tratarea apei şi încadrarea în parametrii de  potabilitate impuşi de legislaţie.
Cabanele şi pensiunile din staţiunea Straja vor beneficia de apă potabilă printr-o reţea de distribuţie centralizată ce va fi construită în zonă de operatorul public regional Apa Serv Valea Jiului, cu o finanţare de peste 5 milioane de lei ce a fost aprobată de consilierii judeţeni din Hunedoara.
Documentaţia adoptată de Consiliul Judeţean Hunedoara prevede construirea unei reţele de aducţiune spre Straja, care va măsura 4,18 kilometri, şi a unei reţele de distribuţie a apei în staţiune, cu o lungime de 1,95 kilometri. De-a lungul reţelei de distribuţie vor fi instalaţi 16 hidranţi ce vor putea fi folosiţi în situaţiile de stingere a incendiilor.
Proiectul prevede pomparea apei potabile printr-o aducţiune cu cinci staţii de pompare intermediare, începând cu staţia de Tratare a apei Braia până la rezervoarele existente de circa 130 mc din zona schitului Strajă, unde se va construi un rezervor nou pentru apă potabilă. Tot aici va fi amplasată şi ultima staţie de pompare pentru a transporta apă potabilă şi la rezervoarele existente 2 x 90 mc, ce sunt amplasate la cota 1.470, la extremitatea sudică a complexului de cabane “Straja veche”.
În vederea asigurării necesarului de apă potabilă pentru populaţia din zonă va fi construit un rezervor nou de circa 500 mc, din care se va face distribuţia către consumatori. Rezervorul va fi dotat cu o mini-staţie ce va asigura clorinarea apei în sistem complet automatizat.
În octombrie 2017, în staţiunea Straja a fost pusă în funcţiune şi o reţea de canalizare, pe o lungime de 5,1 kilometri, proiectul realizat de operatorul regional Apa Serv Valea Jiului având o valoare de peste 2,24 milioane lei.
Staţiunea Straja este una dintre cele mai vizitate, din ţară, pe timp de iarnă, în zilele sfârşitului de săptămână numărul turiştilor depăşind constant 3.000 de persoane.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.