Pensionarea anticipată cu doi ani înaintea vârstei standard, este posibilă. Iniţiativa senatorului Cristian Resmeriţă a primit votul final, iar acesta îi vizează şi pe oamenii care au trăit 3 decenii în Valea Jiului.
Iniţiativa legislativă a senatorului Cristian Resmeriţă prin care vârsta standard de pensionare pentru locuitorii din: Uricani, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petroşani, Petrila, Baia de Criş, Ghelari, Băiţa, Hunedoara, Călan, Orăştie, Deva, Certej, Teliuc, Brad scade cu doi ani fără penalizare, a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
Trăiesc un sentiment de mare bucurie, pentru că în urma adoptării acestei iniţiative legislative a mea, oamenii din întreaga Vale a Jiului, dar şi din alte localităţi ale judeţului vor putea ieşi la pensie cu doi ani mai devreme, fără să fie penalizaţi. Practic 80% din populaţia judeţului va ieşi la pensie pe această lege. a spus, imediat după adoptarea legii, Cristian Resmeriţă, senatorul din Valea Jiului.  Această lege, dă posibilitatea  celor care au trăit şi muncit 30 de ani într-unul dintre oraşele menţionate, să iasă la pensie mai devreme cu doi ani. La bază, senatorul spune că s-a gândit la oamenii din Valea  Jiului, cu precădere, pentru că aici au fost mereu probleme sociale. Posibilitatea pensionării cu doi ani mai devreme se va aplica şi  persoanelor de pe o rază de 8 kilometri în jurul acestor localităţi, care îndeplinesc condiţiile menţionate.
Diana Mitrache