Peste 2,5 milioane de lei costă asistenţa socială, la Petroşani

4 200 de lei este valoarea ajutoarelor de urgenţă acordate pe trimestrul doi al anului în curs la nivelul municipiului Petroşani. Mai exact, 14 ajutoare de urgenţă au fost acordate în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Toate cheltuielile cu sectorul de asistenţă socială s-au ridicat la suma de 2.649.857.19 lei, doar în trimestrul doi al acestui an.
Tot la Petroşani s-a acordat un ajutor de înmormântare, cu o valoare de 800 de lei.
Cea mai mare sumă stă în dreptul asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap grav sau reprezentanţii legali ai acestora.  2.586.122 lei este suma plătită în acest caz, pentru o medie de 500 de persoane pe lună.
La cantina de ajutor social au fost circa 46 de porţii de hrană pe zi, iar pentru trimestrul doi s-a alocat suma de 55.982,40 lei.
Cosmin BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.