Preşedintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean a făcut următoarele precizări, într-un interviu acordat ziarului nostru, legat de reluarea sezonului la liga a IV-a Hunedoara.
Reporter: Ce facem, domnule preşedinte, cu fotbalul judeţean?
Cristian Petrean: Ştiţi, e vorba aia, rămâne cum am stabilit! A început numărătoarea inversă, aşteptăm 15 iulie, mă rog, înainte de să vedem ce măsură vom pune în aplicare. După cum stau lucrurile în prezent, rămânem pe varianta 3.
Reporter: Adică?
Cr. Petrean: Jiul Petroşani va fi declarată campioană, dacă nu se renunţă la ideea testelor obligatorii. Pentru noi nu avea nicio relevanţă cine-i pe primul loc, dar dacă e Jiul, asta e! Trebuie să existe o câştigătoare la urma urmei pe baza meritului sportiv.  Jiul e pe locul 1, fie că unora le place sau nu, după rezultatele din cele 19 etape disputate pe teren.
Reporter: Şi cum va fi mai departe?
Cr. Petrean: Va urma acel baraj în trei, Hunedoara – Mehedinţi – Arad, nu se ştie unde, ştim doar că undeva în perioada 1-10 august. Au timp şi de pregătire două săptămâni. La liga a V-a va fi la fel, ocupanta locului 1 la zi va fi declarată  campioană, în speţă, Măgura Pui.
Reporter: Păi va fi o premiere, fără spectatori, ca la Bayern Munchen!?
Cr. Petrean: Cu siguranţă! Vom găsi o variantă, cu 50 de oameni sau cât s-o putea legal la momentul acela. La urma urmei, nimeni nu şi-a dorit o astfel de situaţie, trebuie să ne adaptăm. Repet, actuala ocupantă a locului 1 se află pe merit în această poziţie, desigur, era bine dacă terminam măcar campionatul regulat. Vom pune acest sistem în aplicare din sezonul următor, cu siguranţă. Sincer vă spun, numărul în creştere a cazurilor de COVID 19, plus infectarea unor fotbalişti pe la primele două ligi, ne cam duce clar spre varianta 3, cea cu declararea Jiului ca şi campioană. Dar nici nu putem lua nişte decizii certe, până nu ştim ce ne comunică FRF. În orice caz, dacă Jiul va fi declarată campioană, vom găsi o soluţie să le înmânăm trofeul. Să mai avem puţină răbdare într-o săptămână ne vom lămuri.


O părere…
”Ar trebuie îngheţat campionatul”
Întrebat despre actuala situaţie din liga a IV-a Hunedoara, preşedintele CS Inter Petrila, Eugen Duma a declarat următoarele:
”Părerea mea personală, ţinând cont de conjunctura actuală în fotbalul mare, ligile I şi II, unde au apărut o serie de probleme legate de pandemie, nu se va permite reluarea competiţiei în ligile IV sau V fără obligativitatea efectuării testului COVID. Şi cum nimeni nu are banii pentru aşa ceva, greu de crezut că se va relua. Mi se pare  normal să se îngheţe campionatul, Jiul Petroşani să meargă la baraj. Nici măcar un meci de baraj între Jiul şi Gloria Geoagiu nu era relevant, din lipsă de pregătire. Practic, asta ar fi miza, promovarea, restul chiar să nu mai conteze… Poate dacă se juca cu play-off era altceva, dar aşa… Să fim sănătoşi, să o luăm de la capăt la toamnă ş-om mai vedea”, a spus Eugen Duma.
GENU TUŢU