29 noiembrie 2022, ziua în care la Livezeni a sunat sirena, în anul 42 de la exploziile din subteran. Aici a fost rememorat momentul în care deflagrațiile au îndoliat Valea Jiului, dar nu numai, pentru că, an de an, aici vin oameni din toată țara, oameni, care și-au pierdut pe cineva drag atunci. Și, la fel a fost și acum.

În 29 noiembrie 1980, în jurul orei 16 și 30 de minute, s-a dat alarma. Așa cum au știut comuniștii. Mai mult ca să ascundă adevărul, însă, atunci, mina a luat viața a 53 de oameni, mineri, militari în termen, ori specialiști în minerit. Atunci au rămas orfani de tată nu mai puțin de 75 de copii, iar 15 dintre morți erau militari în termen, pe care regimul comunist îi aducea aici să scoată cărbunele din pământ.

Ziua de 29 noiembrie este ca o zi de doliu pentru Valea Jiului, pentru că în 1980, la mina Livezeni, două explozii succesive în subteran au zguduit România.

Cei care au supraviețuit și văduvele celor răpuși, încă vin aici, an de an. Printre ei și doamna Elena, pe care am găsit-o aici, an de an. „O să vin până nu o să mai pot. Vin de 42 de ani aici și acum am 82. Am adus pomană, vin din Focșani. Am 3 copii și vin cu ei aici. Au trecut 42 de ani, asta a fost viața mea. Nu a fost niciodată ușor”, a spus Elena Victoria, văduvă de 42 de ani.

„Eu sunt unul dintre supraviețuitori. Îmi amintesc totul cu tristețe. A fost groaznic atunci să văd….   Am fost internat la București eu, am trecut prin multe operații, am rămas fără ureche și cu multe multe afecțiuni, dar de aici am ieșit la pensie”, a adăugat Toader Valache, supraviețuitor al exploziei din 1980.

Evenimentul adună, ca în fiecare an, oamenii locului, iar pentru ei, conducerea mineri face tot posibilul să nu lase uitării evenimentul. „Noi încercăm și este o onoare să comemorăm tragicu eveniment de acum 42 de ani. Au murit atunci 53 de oameni și în memoria lor, dar și a celor care au murit de-a lungul anilor în mină aducem azi un omagiu și ne rugăm și încercăm să le cinstim memoria”, a spus Eusebiu Durbacă, directorul minei Livezeni.

Prima deflagratie de acum 42 de ani s-a produs seara, când în subteran erau zeci de mineri. La fața locului au venit imediat reprezentanții Combinatului Minier şi ai statului comunist, care nu au declarat oficial gravitatea evenimentului. Salvatorii minieri au intrat în subteran şi au fost surprinşi de o altă deflagrație, la fel de puternică. Explozia din mina Livezeni, din anul 1980, este considerată cel mai cumplit accident produs în minele de cărbune din România în ultima jumatate de secol.

 

 

Diana Mitrache