Incendiu puternic pe șoseaua de centură a Petrilei
Un puternic incendiu a fost observat la lasarea întunericului în orașul Petrila. Acolo arde o suprafață mare de teren, chiar
Read MoreUn puternic incendiu a fost observat la lasarea întunericului în orașul Petrila. Acolo arde o suprafață mare de teren, chiar
Read MoreFirma de transport ZMK a contestat lotul 7 din cadrul unui contract de peste 144 de milioane, derulat de CJ
Read MoreCamelia Uță este Asistentul Social al anului 2020-2021 în România. Unul dintre premiile naționale a ajuns în municipiul Hunedoara, iar
Read MoreCriza energetică din prezent a readus în atenţie necesitatea de a relua proiecte hidroenergetice ce sunt în stare avansată de
Read MoreC onducerea Spitalului de Urgență din Petroșani organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Toate posturile pentru care se
Read MoreDeșeurile periculoase sunt adunate, sâmbătă, 25 martie, în două localități din zona noastră. Este vorba despre Uricani și Lupeni, iar
Read MoreI nspectoratul Școlar Județean Hunedoara a făcut publică lista/catedrelor vacante/rezervate la data de 22 martie 2022. În județul Hunedoara sunt
Read MoreD ouă oferte au fost depuse pentru furnizarea de echipamente anti-COVID elevilor din Uricani. ANA INVEST & RESEARCH și MED
Read MoreS-a finalizat perioada de depunere a ofertelor pentru realizarea blocului social de la Lupeni. A fost depusă o ofertă din
Read MoreL icitația pentru realizarea unui bloc social pe strada Tudor Vladimirescu din Petrila a fost anulată din nou. Nici de
Read MoreU n recidivist din Petrila, prins de polițiști conducând fără permis, a primit o condamnare cu executare și riscă să
Read MoreÎn cursul lunii februarie 2022, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM
Read MoreS portul tradițional al Aninoasei (după ce a murit fotbalul…) a rămas tirul cu arcul, sport ce an de an
Read More„Grupa Speranța 3” este una plină de… speranțe pentru junioarele III (14-15 ani), care au urcat oe podium după etapa
Read More