Universitatea din Petroşani, în topul Universităţilor europene
Doar 7 şcoli superioare din România au fost selectate în topul Universităţilor Europene din acest an, iar studenţii şi profesorii de aici primesc peste 1 milion de euro, dar au…
Doar 7 şcoli superioare din România au fost selectate în topul Universităţilor Europene din acest an, iar studenţii şi profesorii de aici primesc peste 1 milion de euro, dar au…
Banii pentru despăgubirea celor afectaţi de inundaţii sunt deja în trezorerie iar în cursul acestei săptămâni urmează să fie împărţiţi celor afectaţi de inundaţii. Ministrul Marcel Vela de la interne…
60 de zile au la dispoziţie absolvenţii de liceu, ori cei de şcoli superioare, să meargă la sediile agenţiilor de ocupare a forţei de muncă, de unde pot să îşi…
A luat în zbor, prin Parâng, oameni de toate naţiile, de la cel mi mic ce avea 4 ani, până la cei de peste 90 de ani, iar experienţele din…
Comitetul Executiv al AJF Hunedoara (8 iulie) a luat o serie de decizii privind viitorul sezon competiţional 2020-2021. Dincolo de capitolul taxe, vize, penalităţi prevăzute la punctul 1, sunt aprobate…
Două tinere din oraşul Petrila sunt căutate de autorităţile locale pentru acte de vandalism. Acestea au distrus mai multe ghivece cu flori amplasate pe un pod de pe raza localităţii.…
Emil Floruţ, fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, a pierdut procesul cu societatea energetică. Acesta a contestat măsura concedierii, însă după 4 ani de procese prin instanţe, fostul director…
Legislaţia privind înmatricularea sau radierea autoturismelor a fost simplificată. În plus, la Petroşani va funcţiona un birou de înmatriculare al autoturismelor. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne, Marcel…
Investiţiile pe care autorităţile locale de la Lupeni le-au făcut în ultimii ai în staţiunea montană Straja dau rezultate, iar dacă la început localnici se întrebau ce câştigă pentru că…
Tone de deşeuri, din plastic, PET-uri şi multe resturi forestiere au plecat, odată cu viitura din Valea Jiului, prin Defileul Jiului, la Gorj, Toate acestea s-au oprit în zona barajului…
2082 de absolvenţi hunedoreni ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat (anul şcolar 2020-2021). La nivelul judeţului Hunedoara, au fost repartizaţi 2082 de elevi…
La sfârşitul săptămânii trecute s-a semnat contractul privind achiziţia publică de execuţie de lucrări la obiectivul „Reabilitare Casa de Cultură Municipiul Hunedoara”. Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii…
Drumarii din cadrul SDN Deva încă lucrează pe DN 66A, în zona Câmpu lui Neag, pentru refacerea drumului rupt de inundaţiile de acum două săptămâni. O bucată din drumul naţional…