A fost o acțiune a poliției rutiere, miercuri, în Petroșani, iar
printre cei sancționați s-au numărat mai mulți pietoni. Polițiștii de la rutieră spun că șoferii vorbesc la telefon în mașină, iar pietonii traversează pe unde apucă, fără să realizeze că își pot pune în pericol viața.

„Poliţiştii au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 au fost aplicate unor pietoni care au
traversat neregulamentar strada, 10 sancțiuni au vizat opriri neregulamentare şi două au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan (una dintre abateri fiind sancţionată şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, întrucât cel aflat la volan a încălcat marcajul longitudinal continuu)”, a spus Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Valoarea totală a amenzilor
aplicate celor de la Petroșani însumează 8.300 de lei.
De la începutul acestui an, pe raza municipiului Petroşani au avut loc 3 accidente rutiere în care au fost răniţi pietoni, în timp ce traversau neregulamentar drumul public.
Acţiuni preventive similare au loc, zilnic, şi în alte localităţi din judeţ.
Diana Mitrache