Un monitor de schi din stațiunea montană Parâng vine în sprijinul tinerilor care vor să învețe să schieze, dar nu au posibilitatea financiară. Alexandru Nyari a lansat o campanile inedită. Acesta vrea să îi învețe pe tineri și adolescenți cum să stăpânească tainele schiatului. ”O activitate de educație prin sport pentru copiii/adolescenții vulnerabili din comunitățile defavorizate, având drept scop lărgirea orizonturilor, depășirea așteptărilor și crearea de abilități sportive necesare pentru o dezvoltare armonioasă. Schiul, un sport deosebit, care oferă sentimentul de putere și libertate, este greu accesibil din punct de vedere financiar unora dintre. „Totul este posibil atunci când oamenii se adună pentru fapte bune.” Pana în data de 15 Decembrie ora 22:00 aștept un mesaj pe pagina Monitor schi – Nyari Alexandru prin care îmi spui povestea ta”, spune Alexandru Nyari, monitor de schi. 10 copii cu vârste cuprinse într 8 și 24 de ani vor beneficia de lecții de schigratuite din partea monitorului din Parâng.

Monika BACIU