T ânărul profesor Daniel Brânzău (34 ani), cunoscut pentru performanțele sale cu echipa de handbal fete a C.S.S.Petroșani vreme de aproape un deceniu, revine la prima dragoste, sportul cu mingea mică. El a reușit să „înregimenteze” oficial clubul său, „C.S.Dani Brânzău” și în colaborare cu Primăria Municipiului Vulcan, a demarat un proiect de a da o altă conotație acestui sport.

Astfel, el a lansat o invitație la o selecție de fete născute între anii 2011-2016, pentru a constitui grupe pe aceste categorii de vârstă, pentru deprinderea tainelor acestui sport. S-a stabilit și sala de antrenamante, acestea urmând să aibe loc în momentul formării acestor echipe, în Sala de sport din cartierul „Cocoșvar”, sală aflată sub patronajul Primăriei Vulcan.
„Dorința mea este să pregătesc sportivele la acest nivel de vârstă, pentru ca apoi ele să poată fi cooptate ulterior la grupele de junioare II și III ale C.S.M.Vulcan, pentru a juca în campionatele naționale. Sper ca aceste intenții ale mele să fie
materializate cât mai curând”, a spus profesorul Daniel Brânzău.

GENU TUTU